Ordinea...chiar atat de necesara?

Dupa ce freci menta meditand la viata, la cat de injusta e (a se vedea faza cu Flavia pentru gamerii cunoscatori), spui la revedere prietenilor, prietenei, colegilor care se fac ca nu te vad, iti fac morala parintii etc....ajungi acasa. La tine. Home, sweet home....full with food and chocolate :D. Ajungi in camera. Cartile si caietele fac free-climbing pe birou, se omogenizeaza cu pixurile, creioanele, gumele, hartii care ocupa loc in univers degeaba si se ajunge la problema vesnica a umanitatii: sa fac sau nu curat? Recunosc ca pot sa numar pe degete datele in care am facut curat in camera singur si nesilit de nimeni sau amenintat. Problema e simpla...nu am reusit sa raspund la intrebarea: ce rost are? Ce rost are sa imi fac patul daca in seara care vine tot in aceleasi cearsafuri voi dormi? Ce rost are sa organizez cartile cand stiu aproximativ unde le-am aruncat si de unde le si gasesc? De unde bucuria nestavilita de a gasi ceva crezut pierdut de3 ani cand forezi prin sertarul de sus al biroului? E o adevarata aventura sa scormonesti prin maldare. Plus ca urasc simetria suparatoare. Asa ca am inventat un concept nou si aplicat: nivel minim de dezordine. In loc sa incerc sa fac curat prin camera care peste 2 ore iar e cuprinsa de haos, mentin tot randomnessu la un nivle acceptabil si nu prea batator la ochi. Si nici de-al dracu, nu fac curat total. NICIODATA. Asa ca obisnuiti-va parinti cu ideea si nu ma mai bateti la cap. {punct}